Onik & Antora

Onik & Antora sunt trimiși în slujire de către o biserică penticostală din Banat. Ambii au crescut în familii de credincioși și încă de la vârste fragede au ajuns să-L cunoască pe Domnul și au înțeles că El îi cheamă în slujire. Fiecare și-a început slujirea în 2011, însă separat: Antora, într-o țară din sud-estul Asiei, iar Onik, într-o țară din sudul Africii. Din 2015, Onik s-a mutat în aceeași țară din Asia unde se afla Antora. În 2016 s-au întâlnit pentru prima dată pe câmpul de lucrare, mergând la aceeași școală de limbă. S-au căsătorit în ianuarie 2018 și au fost binecuvântați cu doi copii: Hanima și Cobir. Acum lucrează împreună printre tinerii studenți din campusurile universitare și sprijină biserica locală în evanghelizare și ucenicizare. Au înțeles că Dumnezeu nu i-a chemat doar să mărturisească Vestea cea Bună în această țară, ci și să-i învețe pe alții să o vestească la rândul lor. Se bucură să vadă creștinii locali înțelegând importanța acestei lucrări și mergând pe stradă să le spună oamenilor despre Isus. În anul 2019 s-au asociat cu un ONG local, în cadrul căruia predau limba engleză studenților.

Donează
Misionari în Asia
Misionari în Asia