Cu aproximativ un an în urmă, am pășit pentru prima dată împreună în Asia Centrală. A fost un an provocator, marcat de procesul integrării culturale — inclusiv învățarea unei limbi turcice — și de dificultăți administrative, în special obținerea vizei Esterei. Însă Îi dăm slavă lui Dumnezeu! În tot acest timp, am văzut cum El ne-a dat înțelepciune, ne-a ocrotit și ne-a călăuzit pas cu pas.
Când am ajuns în țară, am vizitat șapte apartamente în doar trei zile. Persoana care ne ajuta ne-a spus în cele din urmă că nu mai are nimic disponibil și ne-a sugerat să căutăm pe altcineva. Eram într-o țară străină, cu toate bagajele după noi, și din punct de vedere omenesc, ne simțeam disperați. Dar ne-am rugat Domnului, fiind încredințați că, dacă El ne-a chemat aici, tot El va purta de grijă. În acea după-amiază, am primit un telefon de la un creștin local cu care eram în contact. Ne-a spus că a găsit un apartament și că îl putem vedea chiar în acea seară. Era clar că Dumnezeu pregătise acel loc pentru noi. Și mai mult decât apartamentul în sine, am înțeles ulterior cât de important este ca și proprietarul să fie binevoitor. De-a lungul acestui an, a trebuit să mergem de aproximativ 15 ori la diferite birouri pentru chestiuni legate de viză — în toate aceste demersuri fiind nevoie de implicare proprietarei.
La biroul pentru străini ne-am simțit uneori ca și cum am fi fost în fața judecătorului nedrept din Biblie, pentru că țara aceasta este o țară coruptă. Deși persoana aceasta nu voia inițial să ne ajute, cu trecerea timpului am văzut implicarea lui Dumnezeu, care îi schimba inima să fie binevoitor.
Un alt mare răspuns la rugăciune este echipa din care facem parte acum. Cu doar șase luni înainte de plecare, nu aveam nicio persoană cu care să colaborăm. Dar Dumnezeu a deschis uși neașteptate, și ne-a așezat într-o echipă cu aceeași viziune și o teologie sănătoasă. Avem trei întâlniri săptămânale: două dedicate rugăciunii — pentru că știm că rugăciunea este fundamentul oricărei lucrări durabile — și una pentru părtășie. În această întâlnire ne bucurăm de studiu biblic, închinare și dăm socoteală unii altora, încurajându-ne reciproc în umblarea noastră cu Dumnezeu.
Acolo urmez cursuri la universitate, iar acest lucru ne oferă atât posibilitatea de a trăi în această țară, cât și un context prielnic de construire a relațiilor și de împărtășire a Evangheliei. O experiență frumoasă cu Dumnezeu a fost când l-am întâlnit pentru prima oară pe un coleg. M-a întrebat de unde sunt și dacă sunt creștin, iar următoarea întrebare a fost: „Crezi că Isus este Dumnezeu?” În cultura musulmană, aceasta este o întrebare delicată, având în vedere că a atribui dumnezeire unui om este considerat un păcat de neiertat.
Deși, în mod normal, aș fi evitat o discuție atât de profundă din prima, pentru că el m-a întrebat direct, i-am explicat convingerea mea că Isus este Dumnezeu — atât prin ceea ce a spus despre Sine, cât și prin lucrările Sale, pe care doar Dumnezeu le poate face. Am ajuns la stația de metrou. Veneau metrourile unul după altul și el mi-a zis că are timp să stea, așa că ne-am așezat pe o bancă și am continuat să vorbim despre Cuvântul lui Dumnezeu timp de aproximativ două ore. Vedeam cum Dumnezeu îmi dădea cuvintele potrivite și cum se atingea de inima lui, pentru că recunoștea cu sinceritate niște lucruri pe care musulmanii, în mod normal, nu le vor recunoaște. Îi vorbeam despre Adevăr și despre faptul că fiecare persoană în parte este responsabilă să-L cunoască. La urmă mi-a spus: „Ai dreptate, faptul că m-am născut într-o familie de musulmani nu înseamnă că trebuie să fiu așa. Eu vreau să cunosc Adevărul. Eu Îl voi cunoaște.”
Alte două experiențe frumoase au fost cu două profesoare de limbă pe care le avem. În acest an Estera avea aproximativ 20 de ore de limbă pe săptămână, iar eu jumătate, din cauza facultății. Una dintre profesoare este creștină, întoarsă la Domnul în urmă cu aproximativ doi ani, iar cealaltă este musulmană. La început am observat că cea creștină are o bază superficială, la întrebarea dacă are părtășie cu Domnul, răspunsul ei fiind: „Ce înseamnă aceasta?”. După mai multe luni de învățare a limbii, în care am folosit istorioare din Biblie, la sfârșit ea a împărtășit că a început să asculte și să citească Biblia și că acum vede că are foarte multe lucruri de învățat din ea. Cu cea musulmană am reușit să împărtășim din Cuvânt în repetate rânduri, și chiar și alte persoane au reușit să vorbească cu ea despre credință, dar momentan vedem lupta spirituală în acceptarea Cuvântului.
Dorim să vă mulțumim celor care ați fost alături de noi în rugăciune și credem că veți rămâne în continuare. Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească și binecuvânteze din plin!
Marius & Estera | Asia Centrală