Credincioșie în mărturisirea Cuvântului și ucenicizare – Albania

Ca şi familie, de câţiva ani buni suntem implicaţi în slujirea unui grup de casă, un grup care este mai departe de biserică, dar care la programele de duminică vin împreună cu biserica.

În toată această perioadă nu spunem că a fost uşor, dar Domnul ne-a arătat prin harul Său că este lucrarea Lui. Am văzut cum Dumnezeu poartă de grijă cu finanţe, cum oamenii Îl primesc pe Isus ca Domn şi Mântuitor în vieţile lor, cum Dumnezeu vindecă oamenii în acel loc. Cu toate acestea, sunt încă mulţi care sunt încă în aceeași stare de ani de zile. Ne rugăm pentru aceste familii, ne rugăm ca ele să fie mântuite şi să-L slujească pe Isus în fiecare zi, ne rugăm ca toţi din familiile lor care au auzit Cuvântul să se întoarcă la Domnul. Mai mult, ne rugăm ca ei să crească în dorinţa şi în cunoaşterea Cuvântului.

Matei 28:20 – „Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”

Rugaţi-vă pentru Albania, rugaţi-vă  pentru Bathore şi pentru slujitorii Domnului de aici. Domnul să ne călăuzească prin Duhul Său cel Sfânt!

Ergys și Emanuela, cu Otniel & Etan