Dumnezeu scoate lucrători la seceriș, în Etiopia

Comunitatea de biserici Assemblies of God din Etiopia este o comunitate tânără, care în curând va sărbători 25 de ani de la prima biserică plantată. Noi ne bucurăm să lucrăm alături de liderii acestor biserici și să îi ajutăm în departamentele în care au nevoie.

În această perioadă, mare parte din atenția noastră se îndreaptă spre școala de misiune, care a fost deschisă în 2021. Anul acesta avem un număr de 13 studenți etiopieni care au simțit chemarea la misiune și au decis să studieze pentru un an de zile în cadrul acestei școli. Fiecare dintre ei are câte o poveste de viață interesantă; Dumnezeu a vorbit fiecăruia în mod personal despre durerea din inima Sa, durere pentru cei pierduți în întuneric, care au nevoie de lumină. Iată, pe scurt, povestea a doi dintre studenți:

Gutu are 44 de ani și a fost pentru o perioadă soldat în armata națională a Etiopiei. Chiar în acel context, Dumnezeu i-a vorbit despre cei pierduți și l-a chemat să fie un slujitor al Său. Astăzi inima lui bate pentru Dumnezeu și pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei.

Un alt exemplu frumos dintre studenți este Mulugeta. Privind misionarii străini care veneau și slujeau în Etiopia, în mintea lui au apărut mai multe întrebări. În urma frământărilor sale, a realizat că și el este chemat la lucrarea de misiune. Acum se pregătește în acest sens. Își dorește să ducă lumina Adevărului la grupurile etnice neevanghelizate din Etiopia.

Acești doi studenți, împreună cu ceilalți colegi ai lor, au început în luna octombrie o călătorie total nouă pentru ei. După absolvire, fiecare își dorește să fie mai implicat și mai roditor în lucrarea lui Dumnezeu. Credem că El îi va călăuzi pe mai departe și că mulți oameni vor auzi Evanghelia prin ei!

Motive de rugăciune

  • Rugați-vă împreună cu noi pentru acești viitori misionari.
  • Rugați-vă ca Dumnezeu să poarte de grijă tuturor nevoilor centrului de misiune, pentru instruirea a cât mai multor generații de misionari etiopieni!

Marius și Luiza Bîrte, Etiopia