Mărturii din Namibia

Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele… (Mat. 28:20b)

Aniversare: nouă ani de Namibia
În luna octombrie 2022 sau împlinit nouă ani de când ne aflăm pe termen lung în Namibia. Am avut multe momente de cumpănă în acești ani dar cea mai mare lecție pe care am învățato a fost confirmarea cuvintelor din Matei 28:20b; iată că El a fost cu noi în toate zilele timp de nouă ani. Chiar și în acele zile de îndoială, de întrebări, de frământări, de îngrijorări…
Cu această ocazie vrem să mulțumim tuturor acelora care au fost alături de noi cu credincioșie încă din anii de început. Fără susținerea dumneavoastră constantă noi nu am putea fi aici și ne rugăm ca Domnul să vă păzească și să se îngrijească de nevoile voastre zilnice.

Despre noi
Absolvenți ai Centrului de Studii Transculturale, slujim pe termen lung în Namibia începând din anul 2013, trimiși de Biserica Penticostală Filadelfia din Oradea. Copiii noștri, Luca (2015) și Tania (2017), s-au născut în Namibia. Ne implicăm în educație creștină, predicare/învățare și plantare de biserici.

Noutăți din familie
La noi se încheie un nou an școlar în luna noiembrie. Luca încheie clasa a II-a, iar Tania a fost în ultimul an de grădiniță.

Pentru ei “acasă” e Namibia, dar ne întreabă adesea când plecăm în România. S-au făcut trei ani de când avem parte doar de îmbrățișări virtuale din partea celor dragi.

Din cultură
Un mod prin care localnicii obișnuiesc săși arate recunoștința față de cineva este acela a-și numi copiii după acea persoană. Familia Antonio Immanuel și Juliet ne sunt foarte dragi pentru că Îl iubesc mult pe Domnul și iubesc mult biserica și lucrarea. Fetița lor s-a născut pe 13 mai 2022 și au numit-o Marinela Joy (bucurie), iar pe 9 octombrie au adus-o la binecuvântare în biserică.

Arta de a fi părinte
Un eveniment de impact a fost seminarul ‘Arta de a fi părinte’ pe care lam organizat la biserica noastră. Am subestimat efectul pe care acest curs îl va avea asupra părinților care au participat. Sora Johanna, soția fratelui păstor Phillip, spunea: “Am învățat foarte multe în timpul cursului. Dacă încep să enumăr nu termin de grabă. Fiecare părinte ar trebui să parcurgă acest curs.” Există o mare nevoie de învățătură biblică în direcția creșterii copiilor și chiar dacă nu aveam în plan să ne concentrăm pe tema aceasta suntem la dispoziția Domnului să lucrăm acolo unde e nevoie.
Cursul creat de organizația FamilyLife sa dovedit a fi o unealtă perfectă pentru noi și pentru frații și surorile din Namibia. El cuprinde opt lecții pentru părinți folosind metafora săgeții (Psalmul 127:4) pentru ai echipa să crească copii ‘cu o țintă precisă’, iar ținta pe care o avem în vedere este inima lui Dumnezeu. Cât de curând dorim să parcurgem cursul acesta din nou cu alți părinți.

Motive de rugăciune
Fără grija Domnului știm că nu am fi în Namibia, iar rugăciunile voastre sunt esențiale pentru noi. De aceea vă rugăm să ne susțineți în rugăciune pentru:
 
Relații bune cu partenerii locali;
 •
Găsirea unui alt loc de închinare pentru biserica House of Prayer din Walvis Bay;

 •
Viziune clară pentru anul 2023.

 

Vă mulțumim că ați acordat timp acestor rânduri din partea noastră. Dacă aveți întrebări legate de lucrarea din Namibia, nu ezitați să ne scrieți.

Cu mult drag din Namibia
Sandu și Marinela