Mărturii dintr-o țară din Asia Continentală

Au trecut deja 2 luni de când ne-am întors din România, în țara în care slujim și Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care ne-a încredințat-o aici.

Ne-am bucurat să știm că adolescenții s-au descurcat și fără noi, în cele două luni, cât am fost în România și toate adunările s-au desfășurat ca de obicei. Ba mai mult, grupul de studiu din casa noastră a continuat și continuă în casa unor fete, iar mama lor a început să pună întrebări și să fie interesată de lucrurile spirituale.

Zilele trecute am făcut o surpriză unei mame, al căreia fiu frecventează biserica de mai bine de 2 ani. Când am întâlnit-o pentru prima dată, acum un an, îmi împărtășea cu lacrimi în ochi, cât de mult își dorește un copil, deoarece căsnicia cu cel de-al doilea soț era pusă în joc din acel motiv. Am început să mă rog pentru ea, iar la scurt timp mi-a împărtășit că este însărcinată. Împreună cu fetele din biserică am organizat baby shower pentru ea, iar lucrul acesta a fost încă un prilej prin care ea a auzit Vestea Bună.

Un prieten din țara vecină ne-a povestit despre o fată credincioasă care s-a căsătorit în orașul nostru și ne-a rugat să o contactăm. La început lucrul acesta a  fost mai dificil, însă când în sfârșit soacra i-a permis să ne întâlnim, m-am bucurat să o cunosc și să-i ascult povestea. Nu cunoaște orașul pentru că nu iese din casă, lucru obișnuit pentru nurorile tinere, deoarece sarcina ei este să aibă grijă de gospodărie, de familie și de socri. *Narghiza s-a născut într-o familie de musulmani, într-un sat din apropierea orașului în care slujim. Când era adolescentă, mama ei a devenit creștină, iar ea împreună cu fratele ei o însoțea pe mama sa la biserică. Tatăl ei cu toate că nu este credincios, le dădea voie sa meargă la biserica.

Cu 4 ani, când Narghiza avea 23 de ani (vârsta înaintată pentru fetele din zonă), părinții au aranjat căsătoria cu verișorul ei primar. Acum sora mamei (musulmană practicantă) este soacra ei, iar verișorul a devenit soțul ei și împreună au 2 copilași. Se bucură de faptul că soțul ei merge zilnic la lucru și nu bea, nu fumează și nu o bate, însă când este acasă se joacă jocuri pe telefon.

În timp ce își sorbea ceaiul fierbinte, cu lacrimi în ochi, Narghiza repeta același lucru: ,,Mă rog zilnic pentru copiii mei, care sunt în vârstă de 2 și 3 ani ca să nu facă și ei aceeași greșeală ca și mine, îmi doresc ca ei sa fie în Biserică și să se căsătorească în Domnul.” Acum, caut pentru Narghiza și familia ei o familie creștină locală care să poată fi un exemplu pentru soțul și socrii ei.

Acesta este strigătul inimii multor fete creștine care sub presiunea culturii s-au căsătorit cu necreștini.

Motive de rugăciune

  • Rugați-vă pentru această familie și pentru astfel de familii din Asia Centrală.
  • Rugați-vă ca bisericile de aici să propovăduiască o învățătură sănătoasă despre relațiile din cadrul familiei.
  • Vă rog să mijlociți pentru aceste două mame ca să-L primească pe Domnul în inimile lor, dar și pentru soții lor ca să fie deschiși la Vestea Bună.
  • În adunarea noastră avem 7 adolescenți care provin din familii necreștine . Rugați-vă ca părinții și ceilalți membri ai familiilor,  să fie atinși de Evanghelie.
  • Domnul să-l ajute pe Ratmir să poată găsi un teren de închiriat, unde să poată desfășura antrenamentele de fotbal și hochei pe iarbă și să-i dăruiască o persoană care să-l ajute în această lucrare sportivă.
  • Rugați-vă pentru mine deoarece de când m-am întors, am dureri de cap și de spate aproape zilnic.
  • Rugați-vă pentrufiica noastră Amina care se confruntă cu anumite frici.

Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi în rugăciune și apreciem orice mesaj privat de la fiecare.

Cu toată aprecierea,

Ratmir și Mariam