Daniel Neagoe

S-a născut în 13 august 1983 în localitatea Alba-Iulia, judetul Alba, educat fiind de mic într-o atmosferă creștină. L-a primit pe Hristos ca Domn și Mântuitor în anul 2000, fiind implicat în ca și învățător de Școală Duminicală în biserica locală din Deva.

În anul 2004 s-a căsătorit cu Claudia, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu patru copii: Debora, Dorotheea, David și Iosua.

Se dezvoltă pe plan profesional, în anul 2009 a absolvit facultatea de Management din Brașov; anul 2014 a absolvit facultatea de Inginerie Politehnica Timișoara.

În anul 2015 a fost ordinat în slujba de diacon fiind propus și Lider județean în Departamentul de Copii Hunedoara. Odată ales în slujbă în perioada 2016 – 2019 urmează facultatea de Teologie Didactică Penticostală din cadrul Facultății Aurel Vlaicu din Arad, în 2018 este promovat în slujba de prezbiter, timp în care slujește ca și responsabil adjunct în Departamentul de Copii din CCPR.

În anul 2021 a absolvit programul de Master în engleză Public Theology, Faith and Life din cadrul facultății Aurel Vlaicu din Arad. Tot în acest an cu ajutorul și sprijinul lui Dumnezeu în cadrul primei Conferințe internaționale organizată la Timișoara, preia slujba de Responsabil Național în Departamentul de copii din cadrul CCPR. În anul 2022 este ordinat ca și pastor asistent în biserica penticostală Muntele Sionului din Deva.

Ca autor a scris cartea Câștigul și pierderea oportunităților de a sluji comunității, prin Editura Metanoia, Oradea.

În prezent viziunea Departamentului de Copii și a echipei de coordonare este să fim o parte activă și continuă la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu, organizând evenimente evanghelistice pentru copii la nivel național.

Detalii Profil