Bisericile penticostale românești, în parteneriat cu Fundația APME, au trimis peste 70 de lucrători transculturali în Europa, Asia și Africa. Pe bătrânul continent lucrează aproape 20 dintre aceștia. Cu preponderență printre musulmani. În țări cu prezență islamică, printre zecile de milioane de imigranți islamici veniți în Europa sau printre refugiații sirieni, iranieni sau afgani izgoniți recent de războaiele sau prigoana din țările lor.
În dimineața zilei de marți, 23 noiembrie, am pornit împreună cu soția într-un periplu de aproape 3500 de kilometri, cu scopul de a-i vizita pe unii dintre ei, de a înțelege mai bine lucrarea pe care o fac și de a le duce câte o încurajare și câte o cutie de bomboane românești.
Am ajuns în Haskovo (Bulgaria), Tesalonic și Atena (Grecia) și apoi în Istanbul (Turcia). În total unsprezece misionari, fiecare cu provocările, decepțiile și succesele lui. Mai jos vă voi prezenta crâmpeie de viață, lucruri care se pot spune online, din lucrarea misionarilor pe care i-am vizitat. Celelalte vi le vor împărtăși ei înșiși atunci când vor ajunge în bisericile voastre.
Bulgaria – turcii din Haskovo
Nicu și Elena plantează o biserică printre turcii din Haskovo. De câțiva ani se ocupă și de un afterschool la care vin regulat zece copii dintr-un cartier foarte sărac de țigani turci. Pandemia nu le-a încurcat planurile. Dimpotrivă, nu au putut aduce ei cu mașina atâți copii câți ar fi vrut să vină. Într-o zi, după întâlnire, copiii au ieșit afară, au făcut gălăgie iar unii din ei au zgâriat o mașină cu un cui. „De cinci ani de zile m-ați înnebunit cu țiganii voștri!” le-a strigat proprietarul.
În Sevgi au investit foarte mult. Ajunsese la paisprezece ani. Curată, educată, cu bun simț, cunoștea Biblia binișor, deja o vedeau ca o viitoare lucrătoare cu copiii. Dar într-o zi au auzit că… s-a măritat. A fost ca un șoc electric pentru ei. Nu au mai văzut-o la biserică până duminica trecută când s-au trezit la slujbă cu tot clanul. Soțul, soacra, mătușa, tot neamul. Îi fusese dor.
Nicu și Elena au o grădină de toată frumusețea. Pruni, gutui, meri, tot felul de plante agățătoare. Elena îngrijea gutuiul atunci când Dumnezeu i-a vorbit: „vezi cu cât drag îngrijești tu copacii ăștia, iar Eu să nu îngrijesc oare de turcii și țiganii Mei?”.
Chiar când eram noi în vizită la ei, au primit din partea autorităților actele oficiale ale bisericii și vor să continue, prin harul lui Dumnezeu. Dacă dorești să le scrii o încurajare, poți să o faci aici: isakniko@yahoo.com.
Lucrarea cu refugiații iranieni
Fakhrodin și Rodica au în prezent doi copii: Beni și Daniel. Sunt de câteva luni în Tesalonic. El este din Iran, ea din România. S-au cunoscut și s-au căsătorit în Turcia, au lucrat până în august în mijlocul comunității iraniene din Stuttgart, Germania, iar acum slujesc în Grecia printre refugiați. Băiatul lor mai mărișor vorbește românește foarte repede și fără pauze. „Măi, tu așa repede vorbești și în farsi?”. Nu am înțeles nimic din demonstrație. Îngână și germană, engleză, greacă.
Fakhrodin este unul dintre cei mai competenți slujitori iranieni din Europa. S-a întors la Domnul acum douăzeci de ani. A suferit pentru credință, are o teologie echilibrată și baze biblice solide. În prezent urmează cursurile South Eastern Theological Seminary, USA. În Germania a predat multor zeci de iranieni cursurile biblice Safar – Călătorie (nivel începător) și Ham Safar – Călătorind Împreună (nivel mediu – ucenicizator), iar în această vară liderii organizației ELAM i-au cerut să se relocheze în Tesalonic, unde nevoia lucrării printre refugiații iranieni este și mai mare.
În această vreme Fakhrodin și Rodica au probleme cu resursele financiare. Măcar că au un potențial uriaș și lucrează într-o zonă de foc, Grecia, țară tampon a tuturor refugiaților care vin în Europa, finanțele familiei Shafaati se îndreaptă spre zero. În strângerea de fonduri Fakhrodin încă experimentează limitări în comunicarea în limba română dar luptă să depășească acest obstacol.
Lucrare cu refugiații din Grecia – Jon și Raluca
Jon și Raluca sunt de cinci ani în Grecia. Au fost studenți la CRST, după care au făcut o călătorie pe termen scurt în Asia Centrală și au avut dorința de a se întoarce, însă nu a fost posibil și după câțiva ani s-au stabilit în Atena pentru a lucra cu refugiații care vin aici cu zecile de mii.
Cu o fire calmă și înclinată spre lucrul bine făcut, Raluca le slujește pe refugiatele care vin la centrul lor. Au o sală special amenajată în care poți vedea vreo zece mașini de cusut, aparate de pirogravat și alte tot felul de mașinării. Femeile vin la ora zece, au un scurt studiu biblic, după care spun fiecare un motiv de rugăciune, mijlocesc unele pentru altele așa cum știu și apoi se apucă de lucru la mașina de cusut. Alteori fac tablouri pirogravate, săpunuri, etc. Lucrează ceva pentru ele, încearcă să vândă produsele și să se întrețină.
Jon e director la departamentul media. Meșter la toate ce se petrec în studioul audio-video: emisiuni radio, înregistrări, editări video. Tot ceea ce produc, muzică, mărturii, predici, este destinat propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu spre țările din care provin refugiații. În weekend predă la o școală biblică refugiaților care se pregătesc pentru slujire.
În centrul în care lucrează servesc și o masă caldă pentru refugiați. Înainte de Covid veneau câteva sute de oameni. Mai întâi li se vestea Evanghelia iar apoi serveau masa împreună. În pandemie au trebuit să schimbe regulile: duceau mâncarea pe stradă sau o distribuiau direct din fața centrului. Proprietarii magazinelor din vecinătate nu au fost foarte mulțumiți cu această activitate și le-au făcut probleme în repetate rânduri, iar în cele din urmă au sunat la poliție. Autoritățile au verificat documentele, s-au informat și au plecat. Însă vânzătorii au continuat zi după zi să-i agaseze iar apoi au sunat din nou la poliție. De data aceasta poliția i-a controlat pe cei care au sunat. Apoi le-au spus: „Voi vindeți fără toate aprobările și faceți profit, însă oamenii ăștia dau mâncare și îmbrăcăminte în mod gratuit și pentru ceea ce fac au toate autorizațiile necesare. O singură dată dacă mai sunați voi veți fi cei amendați!”
Jon și Raluca continuă să slujească în centrul pentru refugiați. Întâmpină obstacole, însă sunt gata să manifeste empatie, să fie o inimă care să asculte durerea, să întindă o bucată de pâine, să ofere un umăr pe care refugiații să își poată plânge durerea și cel mai important, le dau ocazia să audă Cuvântul Vieții. Roagă-te pentru lucrarea lor.
?????* (pseudonim)
Situații precum cele descrise în această postare sunt la ordinea zilei printre refugiați. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni simpli. Nu toți refugiații sunt talibani, teroriști sau emisari ai acestora. Unii dintre ei sunt victimele.
Rugăciunile și banii noștri găsesc o destinație bună atunci când îi direcționăm spre refugiați. Spre cei care au experimentat suferințe de neînchipuit și cărora li se pare că soarta le este mereu potrivnică. Lucrătorii noștri din Grecia îi cunosc bine și știu să discearnă cazurile cu adevărat speciale.
Slujire în Turcia, Teona
Teona a ajuns în Turcia în vara anului 2020. Încă din școala de studii transculturale pe care a absolvit-o, inima i s-a îndreptat spre refugiații sirieni. A reușit să ajungă printre ei în timpul practicii, într-o călătorie pe termen scurt, însă riscurile războiului nu i-au permis să se stabilească acolo.
În Turcia sunt mulți refugiați. Mai mult de trei milioane au venit doar din Siria. Teona s-a stabilit aici, a studiat limba și cultura turcă și a căutat să se implice în slujirea refugiaților.
Când am mers, în 2020, împreună cu soția mea și tatăl Teonei pentru a o conduce până la Ankara, am fost întâmpinați de Soner, directorul unui post de radio creștin, care ne-a promis că lucrătoarea noastră va fi bine primită în echipă și că va beneficia de tot sprijinul necesar pentru adaptare și slujire. S-a ținut de cuvânt și în prezent Teona lucrează în echipa lor. În mod special sintetizează informațiile primite de la oamenii interesați de emisiunile lor. Unul dintre aceștia este Murat, un tânăr care a trecut printr-o perioadă de singurătate și căutări. A încercat să găsească adevărul și a mers la mai mulți imami cărora le-a pus tot felul de întrebări. Răspunsurile acestora nu au satisfăcut însă căutările sufletului lui. Într-o zi a primit un e-mail cu o întrebare „Vrei o schimbare în viața ta?”. A luat legătura cu expeditorii și a primit o carte despre viața lui Isa Mesih (Isus Hristos). A început să o citească, iar viața lui Isus i s-a părut fascinantă. La scurt timp a descoperit Radio Shema și a început să asculte programele lor. În ultimul an, echipa radioului a continuat să interacționeze cu Murat. Începând din toamna aceasta studiază Biblia împreună. Slăvit să fie Domnul!
Roagă-te pentru Teona! În primăvara aceasta termină școala de limbă turcă și caută călăuzirea Domnului pentru cel mai potrivit oraș din Turcia în care să se implice. Dacă vrei să o încurajezi, poți scrie un mail la: teona.b@protonmail.ch
Plantare de biserici în Istanbul – Victor* și Priscila* (*pseudonime)
Victor și Priscila au douăzeci de ani de căsătorie și tot atâția de slujire printre etnicii turci. Au început în Babadag, România, iar din 2007 împreună cu fetița lor, Joy, preșcolar la acea vreme, au ajuns pe meleagurile Turciei. În prezent Joy este în primul ei an de facultate, iar Victor și Priscila sunt la cea de a patra biserică pe care au plantat-o în Istanbul.
Hamza, păstorul ultimei biserici căreia i-au pus bazele, este căsătorit cu o moldoveancă din Republică. În urmă cu un an ea a primit avertisment să părăsească Turcia. A fost invocat un anume articol 41, foarte vag, un fel de „uneltire împotriva rânduielii statului”. Nu este singurul străin expulzat în ultima vreme. Multor lucrători creștini, unii veniți aici de câte 20 de ani, le-a fost refuzat dreptul de ședere. Însă Olga era căsătorită cu un cetățean turc și au o fată de 17 ani, născută acolo. Nimic nu a contat, pastorul turc a trebuit să-și ia familia și să înceapă viața de la zero în Chișinău. Prin bunăvoința și cu ajutorul bisericii Filadelfia, au un adăpost și încearcă să se adapteze noului context.
Victor* este la conducerea Școlii Internaționale din Istanbul, școală în care a studiat 12 ani fiica lor. Este responsabil principal pentru proiectul unei noi construcții pentru această instituție. Continuă să lucreze împreună cu Priscila* în biserica pe care au plantat-o și visează în această vreme să fie de folos prin sfătuire și purtare de grijă atât celor care primesc chemarea să plece spre un câmp de slujire transculturală cât și celor care sunt de mult plecați și întâmpină probleme inerente slujirii departe de țara natală.
Rugați-vă pentru Victor* și Priscila*! Domnul să-i folosească în continuare în câștigarea sufletelor iar dedicarea și experiența lor să fie de folos multor lucrători pe câmpurile de lucrare îndepărtate!
Kosovo, Pristina – nunta Monicăi Murgu cu Arton Veliu
Monica este misionara noastră în Priștina, Kosovo. Arton este kosovar, fost musulman, în prezent slujitor în biserica din Priștina. Nu vă voi scrie astăzi despre slujirea lor dar va veni și acea vreme. Azi e doar despre o nuntă.
O nuntă frumoasă, cu un decor de vis, miri încântători și o ceremonie fără cusur. Tatăl Monicăi a plecat la Domnul în urmă cu doi ani, iar mireasa a fost condusă la altar de pastorul Michele, un părinte spiritual al Monicăi, misionar și el în Tirana, Albania, iar apoi în Priștina. Un timp de laudă și închinare, rugăciune, apoi eu am adus salutări din Romania și un îndemn scurt pentru miri (nu a durat nici 7 minute, e înregistrat), după care pastorul Michele a avut de asemenea un salut.
Pastorul Artur, slujitorul bisericii frecventate de Arton și Monica, a rostit mesajul principal de nuntă. Acesta a subliniat că deși investirea a zeci de ore și unor sume mari de bani pentru ziua căsătoriei a ajuns un obicei în multe țări, importantă rămâne pregătirea pentru viața de după nuntă. A accentuat importanța practicării principiilor biblice în toate domeniile vieții în doi. Au urmat întrebările, jurămintele și un moment emoționant în care mirii, în chip simbolic, au aprins fiecare o lumânare și apoi cu cele două au aprins o alta mai mare după care le-au stins pe ale lor, rămânând o singură flacără care ardea. Slujba s-a încheiat cu rugăciunea solemnă de binecuvântare a celor doi.
Festivitatea de la masă nu a fost lungă, condiții de pandemie, bufet suedez, în picioare la niște mese înalte, deplasări la diferiți nuntași, părtășie, poze. Rudele mirelui, musulmani practicanți, s-au bucurat de alegerea lui Arton și au rămas impresionați de modul în care s-a vorbit despre Dumnezeu și familie.
Prezența Domnului, slujirea, armonia și decorul ne-au făcut pe toți cei prezenți să simțim că suntem martori la o nuntă de poveste. Dumnezeu să binecuvânteze, în întreaga lor viață, familia Arton și Monica Veliu!
Dacă dorești să iei parte, individual sau împreună biserica, în a susține financiar, pe oricare dintre misionarii menționați în acest news, poți da un click la linkul: https://www.apme.ro/doneaza/, iar la detalii te rog să menționezi numele persoanei pentru care dorești să faci donația. Dumnezeu să te binecuvânteze!
*Textele au fost compuse de coordonatorul regional al misionarilor APME din Europa, pastor Iacob Nicolae