Micii misionari – Se Hui

  1.     Prezintă-te: nume mic, vârsta, familie, loc de slujire, motto, pasaj biblic preferat.

Mă numesc Nam Se Hui, am 14 ani, m-am născut aici în Bihar, Darbhanga, India. Versetul meu preferat din Biblie se găsește în Isaia 40:31 „dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

  1.     Având în vedere cât de solicitantă e lucrarea unui misionar, implicit cât de ocupați și prinși în toate părțile sunt părinții tăi, cum percepi relația familiei tale, cu mama ta, cu tatăl tău, cu frații tăi? Când părinții tăi sunt plecați în „turnee” de evanghelizare îți este teamă pentru ei? Cum ești tu alături de părinți în aceste situații și cum le gestionezi? 

De cele mai multe ori, unul dintre părinții mei rămâne acasă cu mine și surorile mele pentru a avea grijă de noi. Relația dintre mine și părinții mei nu e afectată prea mult, ci din contră devine mai puternică. Întotdeauna ne lasă cu cineva care să aibă grijă de noi.

  1.     Ți-a fost greu să te desparți de România când ai plecat? Ți legătura cu prietenii pe care i-ai avut înainte de a pleca? Cum a fost pentru tine adaptarea la o altă limbă, o altă cultură? Cât timp ți-a luat să-ți faci noi prieteni?

Deoarece m-am născut și am crescut aici, nu am fost în situația aceasta. Hindi a fost limba mamă, pe care o cunosc și o vorbesc fluent și nu mi-a fost dificil să-mi fac prieteni, între mine și cei de aici nu există bariere de limbă.

  1.     Cum arată o zi din viața ta? Ai un timp special pus deoparte pentru Dumnezeu? Cum îl organizezi?

În timpul carantinei, rutina mea zilnică începe dimineața cu trezirea la ora 6:30. Până la prânz am ore la școală, mănânc, am puțin timp liber, seara studiez, îmi fac temele pentru școală. Iau cina și după cină am un timp special pentru citirea Scripturii și rugăciune.

În ce privește experiențe unice cu Dumnezeu, luna trecută am participat la un curs de antrenare, în mod special pe partea de rugăciune și mijlocire. Domnul mi-a vorbit în mod special să mă rog mai mult și să-L caut mai mult pe El. 

  1.     Cum este implicarea ta în biserică? Este limba sau cultura o barieră în închinarea în biserică pentru tine? Care este aportul tău în biserica locală din câmpul de slujire?

Biserica noastră are două servicii divine, unul în engleză și unul în hindi. În timpul carantinei am participat mai mult la programul în limba engleză. În ce privește implicarea, mă implic în special în cor, dar de asemenea ca voluntar în alte activități precum ieșirile de evanghelizare cu un grup.

Implicarea în casele de copii Agape. Adesea vizitez casa băieților și petrec timp cu ei. Avem timp de biserică de casă și mă alătur lor la activitățile de pe lângă casă precum curățenia și renovarea. 

În afara proiectelor și a bisericii nu am avut încă oportunitatea de a împărtăși Evanghelia cu colegii mei de clasă sau alte persoane, însă mă rog Domnului ca să mă ajute și să mă conducă în propovăduirea Cuvântului său.

  1. Ai ceva de transmis susținătorilor familiei tale, și implicit, ai tăi?

Mulțumim pentru că vă rugați pentru noi și ne susțineți de atâția ani. Niciodată nu mi-a lipsit nimic, în timpul copilăriei, nici chiar în timpul pandemiei. Și noi ne rugăm pentru voi ca Dumnezeu să vă binecuvânteze și să aveți o viață abundentă!