1.Când ai ajuns în teritoriul de misiune care a fost prima ta impresie? Lucrul care te-a marcat cel mai tare… (atmosfera, căldură, oameni, cultură… etc)
Cred că în primele 2 săptămâni după ce am ajuns în teritoriul de misiune am fost în exstaz. Eram atât de fericită, nu îmi venea să cred că sunt aici. În ciuda situației actuale cu pandemia, în ciuda diferitelor piedici pe care le-am întâmpinat cu privire la viză, eram aici, în locul în care știam că Dumnezeu mă dorește. Acest lucru a fost o minune și sunt mulțumitoare și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru lucrul acesta. Nu am avut un lucru care să mă fi marcat în mod special și asta din cauză că deja avusesem 2 călătorii de 10 zile, respectiv 2 luni, în această țară și cât de cât îmi făcusem o idee despre ceea ce avea să mă aștepte. Totuși este tot mai greu de suportat căldura și umiditatea foarte mare, dar și ospitalitatea exagerată este ceva ce-mi produce disconfort. Nefiind gurmandă de felul meu, și apreciind mâncarea foarte simplă, fără prea multe condimente și prea multe sosuri, e greu să mănânc tot ceea ce mi se pune în farfurie (nu e vorba doar de o porție, ci de cele mai multe ori de 2-3 porții). În această cultură, ospitalitatea este foarte importantă și asta implică foarte multă mâncare, diferite feluri, multe sosuri și condimente picante.
2. Care au fost primele lucruri de care a trebuit să te ocupi după ce ai ajuns?
Sunt atât de multe lucruri pe care a trebuit să le fac și lucruri care încă trebuie făcute. Ești într-o țară străină, la aproximativ 7000 km de casă, venită doar cu un bagaj de 40 kg, în care cu siguranță nu au intrat toate lucrurile necesare. Totuși sunt mulțumitoare pentru M., colega mea de slujire, care m-a ajutat foarte mult atât înainte de sosirea mea în această țară cât și după. Pe partea de acomodare, camera în care urma să locuiesc era deja pregătită, a trebuit să mă ocup doar de câteva detalii/ lucruri personale care au lipsit. Printre altele cred că primele lucruri de care a trebuit să mă ocup a fost cumpărarea unei saltele, sau a unei cartele telefonice, produse personale (haine tradiționale), dar și integrarea mea într-o școală de limbă și în proiecte.
3. Care sunt activitățile care te ajută să înveți cultura și limba locală și cine te ajută în acest sens?
Școala mă ajută foarte mult în învățarea limbii și a culturii. Profesoara mea de bengaleză e atât de deschisă și dornică să-mi arate și să mă învețe lucruri noi încât aproape în fiecare ședință vorbim despre ceva din cultura acestei țări. Fie că e vorba despre o mâncare specifică, evenimente și sărbători, istorie, literatură, port național etc. Întotdeauna învăț și descopăr lucruri noi. De asemenea diferitele întâlniri pe care le avem cu localnici mă ajută foarte mult. Chiar dacă de cele mai multe ori conversațiile au loc în limba locală și nu înțeleg mare lucru, prin simpla prezență și observarea lucrurilor pot să înțeleg foarte mult.
4. Care sunt provocările în acest sens? Poți să fii de folos utilizând limba engleză?
Cea mai mare provocare este faptul că nu înțeleg și nu pot comunica cu oricine. Dar da, pot fi de folos utilizând limba engleză. Unul dintre proiectele în care suntem implicați, ca și echipă, se adresează în special studenților cărora prin intermediul cursurilor de limbă engleză le împărtășim Evanghelia. Aici pot să mă implic, pot să susțin clasele sau pot să particip activ. Totodată un program din cadrul bisericii pe care o frecventez este în limba engleză, deci pot să mă implic și să slujesc în biserică.
5. Consideri că ți-a fost de ajutor faptul că deja erau misionari români în zonă? Cum?
Da, pentru mine au fost și sunt un mare ajutor. Așa cum spuneam mai sus, încă dinainte de a ajunge în această țară echipa m-a ajutat cu lucruri ce țin de înscrierea la o școală de limbă, aplicarea pentru viză, acomodare și cazare și altele. M-a ajutat mult faptul că bazele lucrării au fost deja puse. Cineva a fost aici înaintea mea și a dus lupta cea grea astfel încât acum, pentru mine, lucrurile pot să decurgă mult mai ușor. De asemenea e o binecuvântare pentru mine să am alături oameni care au experiențe cu oamenii din această cultură, care au dus bătălii, au văzut victorii și minuni întâmplându-se. Totodată echipa a ajuns să fie familia mea de aici.
6. Cum au fost primele două luni după sosirea în teritoriu? Care au fost biruințele și care au fost provocările cele mai mari pe care le-ai întâmpinat?
Primele 2 luni au trecut atât de repede, încât nu-mi vine să cred. Pentru 6 săptămâni m-am confruntat cu o luptă spirituală profundă. În fiecare vineri, una dintre cele mai ocupate zile din săptămână (cum e duminica în România; avem 2 programe de biserică – unul în limba locală, unul în limba engleză, apoi prânzul și studiu biblic cu căutători și cu cei convertiți, care sunt la început pe drumul credinței. Plecam dimineața la 8 jumătate de acasă și ne întorceam după masă spre seară.). Aveam o durere de cap insuportabilă, care nu trecea nici cu calmante, nici cu antinevralgice, nici somn, cu nimic… și care mă ținea câte 2 zile. Într-un final, după atâtea săptămâni am realizat că nu era doar o suprasolicitare fizică și psihică (pentru că majoritatea discuțiilor aveau loc în limba locală, iar eu mă chinuiam să înțeleg), cât și una spirituală. Slavă Domnului că a intervenit și lupta a fost câștigată!
7. În ce direcție ai vrea să te implici pe viitor? Ai observat vreo nevoie la care ai putea să răspunzi, posibilități de proiecte (ce fel de?)? Crezi că vei putea folosi pregătirea ta laică acolo pe viitor?
Mă bucur că pot să mă implic în proiectele deja dezvoltate, însă pe lângă toate acestea inima mea bate pentru femeile abuzate fizic și/sau sexual și cele care sunt victime ale traficului de persoane. Există un proiect care are ca scop abordarea și recuperarea unor astfel de femei care sunt victime ale traficului de persoane și integrarea acestora în societate prin consiliere medicală, psihică, educațională și spirituală. Am vizitat un asemenea centru anul trecut și am fost profund marcată de ceea ce am văzut acolo. Anul acesta am reușit să iau legătura cu ONG-ul care se ocupă de acest proiect, însă nu am reușit să mă implic efectiv. Aceasta este o dorință de implicare pe viitor și cred că Dumnezeu a pus o sensibilitate aparte în inima mea pentru aceste femei. Chiar dacă nu are nicio legătură cu proiectele în care mă implic și în care doresc să mă implic, cu siguranță pregătirea mea laică poate fi folosită aici într-o oarecare măsură. Însă nu am oferit prea multă atenție acestui lucru, deocamdată focalizarea mea din acest an este pe învățarea limbii, adaptarea și contextualizarea în noua cultură și implicare în proiectele care sunt în desfășurare.
8. Având în vedere că începe Ramadanul, cum îți propui să petreci următoarea lună? Organizați inițiative de post și rugăciune special pentru această perioadă? Cum ar putea să vă ajute susținătorii voștri din România în acest sens?
Ca și echipă avusesem câteva idei, câteva activități pe care le-am putea face cu studenții. O astfel de idee era să ne întâlnim cu ei la finalul zilei de post și să luăm masa împreună. Masa de la sfârșitul fiecărei zile de post din Ramadan se numește Iftar. Însă, din cauza situației pandemice, întreaga țară este în lockdown așa că orice întâlnire e suspendată. Ne propunem să ne rugăm și să postim pentru prietenii noștri musulmani și nu numai. Totodată continuăm să se întâlnim online. Cred că cel mai puternic sprijin pe care îl putem primi este în rugăciune. Știu că biserica și susținătorii se roagă și cred că Dumnezeu va lucra în mod special în această perioadă în inima celor care Îl caută cu adevărat.
9. Cum a fost comunicarea cu familia? Au inima mai împăcată, liniștită acum după ce ai ajuns în câmpul de misiune cu bine? Dar comunicarea cu susținătorii și biserica de acasă?
Comunicarea cu familia a fost una bună, o dată la câteva zile reușim să avem un apel telefonic. Pentru ei știu că e puțin lucrul acesta (și-ar dori în fiecare zi), însă pentru mine e important să mă pot concentra pe ceea ce am de făcut aici. Sunt înțelegători și se bucură ori de câte ori avem ocazia să vorbim. Familia este mult mai liniștită și împăcată cu ideea de termen lung (chiar dacă și înainte au fost, doar că probabil nu au realizat cu adevărat ce înseamnă termen lung). Comunicarea cu susținătorii și biserica este una bună. Sunt binecuvântată să am o armată de oameni care se roagă pentru mine și lucrarea de aici. Pe aceștia încerc să îi țin informați și să prezint aproape săptămânal motive de rugăciune, experiențe și chiar poze.
10. Sunt alte lucruri pe care ai dori să le transmiți celor care te susțin?
Situația cu viza este încă una incertă. Inițial am crezut că expiră în 12 aprilie, însă când am mers să aplic pentru o extindere mi s-a spus că defapt e valabilă până în 3 mai, și va trebui să aplic pentru o extindere la finalul lunii aprilie. Totuși, numărul cazurilor de Covid sunt în creștere, țara este în lockdown, nu știu cum se vor desfășura lucrurile în următoarele săptămâni, însă mă încred în El.
Georgiana, misionară în Asia de Sud
*pentru siguranța Georgianei nu putem da numele ei complet, nici numele țării în care slujește