Până aici Domnul ne-a ajutat!

A trecut mai bine de jumătate de an de la mutarea într-o țară din Europa de Vest și putem spune că „până aici Domnul ne-a ajutat!” să vestim Evanghelia refugiaților musulmani de aici. 

(Vezi știrea precedentă: https://www.apme.ro/evanghelia-lui-dumnezeu-printre-refugiatii-din-vestul-europei/ )

Primii pași în credință sunt anevoioși pentru cei convertiți din context musulman. Munca cu ei necesită, întâi de toate, setarea unor baze teologice ferme și răspunsuri la multe întrebări în ce privește persoana lui Isus, Biblie și credința creștină. Un mod de a-i ajuta să crească în credință, de a îndrepta cărarea sub primii lor pași, este cursul „7 semne înfăptuite de Isus”.

În prima săptămână din iunie s-a încheiat cu bine cursul „7 semne înfăptuite de Isus”. Au fost mai mult de 40 de participanți care, conform mărturiilor lor, au fost binecuvântați prin acest curs. Participanții au fost constanți și activi, cu toate că întâlnirile durau 3 ore.

Vă lăsăm mai jos câteva dintre mărturiile lor:

„A fost greu și foarte provocator, pentru mine, ca și creștin venit din mediu musulman, să accept că omul Isus e Dumnezeu, dar acest curs m-a ajutat să înțeleg acest lucru. După studierea cursului „Cele 7 semne înfăptuite de Isus”, consemnate în Evanghelia lui Ioan, nu mai am nici o îndoială că Isus este Dumnezeu.” 

„Cursul „Cele 7 semne înfăptuite de Isus” au schimbat perspectiva credinței mele. Acum știu că dacă vreau să văd minuni întâmplându-se în viața mea trebuie să ascult de Cuvântul lui Dumnezeu.”

„Noi credincioșii, când vorbim despre viața noastră, afirmăm că ne încredem în Dumnezeu pentrucă El este Cel ce ne dă cele trebuincioase vieții și tot El este Cel ce ne întărește credința. Mult timp am suferit și fost plin de amărăciune, însă acum știu că așa cum Isus l-a adus la viață pe Lazăr, tot El mă va readuce și pe mine. Pot spune acum oamenilor că Isus îi poate „scoate din mormânt chiar și după 4 zile”. Acum sunt împăcat și cred că voi vedea slava lui Dumnezeu.”

„Am învățat despre Isus că este Domnul și că El schimbă identitatea lucrurilor, așa cum a schimbat apa în vin.”

„Uitându-mă la caracterul meu și la lucrurile care sunt greșite în mine, știu că cerându-I lui Isus, El mă poate ajuta să mă schimb. Oamenii îmi spun că eu am o chemare pentru slujire, dar întotdeauna mi-a fost frică din cauza slăbiciunilor caracterului meu. Acum știu că Isus mă poate schimba.”

Deoarece este riscant pentru participanți să postăm public numele sau poza lor, acestea nu vor fi postate. Cu toate acestea vă invităm să mijlociți pentru toți cei 40 de participanți ai acestui curs. Dumnezeu să întărească credința lor în Hristos și să aducă rod pentru Împărăție. Dumnezeu să lase ungere specială peste următoarele cursuri și peste cei care vor participa și tot mai mulți să se adauge la Împărăția Lui și la lucrarea de lărgire a acesteia printre refugiații musulmani din întreaga Europă.

F. și Coco, împreună cu copilașii