Evanghelia lui Dumnezeu printre refugiații din Vestul Europei

„Dar, în zilele de pe urmă, voi aduce înapoi pe prinșii de război ai Elamului!” (Ieremia 49:39)

S-a împlinit o lună de când ne-am instalat pe noul câmp de misiune. Suntem într-o țară din Vestul Europei. Până aici Domnul ne-a ajutat și continuă să așeze, rând pe rând, toate lucrurile.

După 6 ani de la întoarcerea din Turcia, am reintrat în legătură cu organizația Elam Ministries, organizație fondată de frații iranieni, care se adresează vorbitorilor de limba farsi. Organizația Elam desfășoară lucrări în Marea Britanie, Belgia, Germania, Grecia, Suedia, Danemarca și Norvegia. Am fost primiți de această organizație, F. în grupul de lideri pe Europa, iar eu în grupul de organizare și relații cu bisericile unde sunt participanți persani sau biserici care vor să se implice în câștigarea persanilor pentru Domnul.

Pe plan local, F. împreună cu un frate german, care a lucrat în Afghanistan și care vorbește limba farsi, au format un grup de casă printre afgani. Domnul lucrează la inima lor și dărâmă întărituri vechi ale gândirii.

Din cauza pandemiei unele întâlniri au trecut în mediul online. Sunt diferite cursuri pentru fiecare nivel, pentru noi credincioși, pentru mentori și pentru lideri. Domnul lasă binecuvântarea Sa și la unele cursuri sunt aproximativ 100 de participanți. Sperăm ca de luna viitoare să se poată relua întâlnirile publice în plen. Sunt conferințe planificate care așteaptă să se desfășoare.

Vorbind de mediul online, săptămânile trecute un frate iranian din Olanda, proaspăt întors la Domnul, l-a căutat pe F. să-l roage să vorbească cu fratele lui de sânge, din Iran, deoarece are probleme mari și face necazuri familiei. Acesta din urmă se implicase într-o sectă islamică, și devenise derviș, astfel deschizând larg ușa lucrării celui rău în viața lui. F. i-a predicat Evanghelia, pas cu pas și apoi s-a rugat pentru el. Minciunile celui rău au fost date pe față, s-a pocăit, a venit la credința în Domnul Isus și a primit eliberare. După câteva zile de la discuții, fratele creștin din Olanda l-a sunat pe F. să-i povestească despre transformarea ce a avut loc în fratele său și pe care o mărturisea acum familiei lor. Îi mulțumim Domnului și ne rugăm să își întindă mâna și să îl păzească în continuare.

Rugați-vă împreună cu noi pentru:

– lucrarea de atingere a refugiaților musulmani, lucrare la care Domnul ne-a chemat. 

– grupul de casă printre afgani

– pentru inițierea unui grup de casă printre iranieni în viitorul apropiat

– cursurile pe care le parcurg cei nou convertiți

– ucenici dedicați și credincioși

– organizația Elam și lucrarea acesteia în Europa, 

– colaborarea cu bisericile germane locale și implicarea lor în această lucrare

– protecție ca familie, adaptare rapidă la cultura de aici, învățarea limbii, pentru resurse spirituale și materiale necesare lucrării și orice alt aspect pe care Domnul vi-l pune pe inimă. 

Domnul să vă binecuvânteze din plin!

Cu prețuire,

F. și Coco, împreună cu copilașii