Radu I. Galea

 

S-a născut la data de 1 Mai 1978, în localitatea Avram-Iancu, Județul Bihor, într-o familie de oameni modești, de credință ortodoxă, fiind primul născut, dintre cei trei copii.

A avut  harul să-L cunoască pe Domnul din fragedă adolescentă, astfel că la vârstă de 17 ani a încheiat legământ cu Domnul Isus în apa botezului.

La vârsta de 23 de ani a plecat în Spania, unde s-a integrat în Biserica Penticostală Elim, biserică pe care a găsit-o în localitatea Roquetas de Mar, din sudul Spaniei unde locuiește actualmente.

În anul 2003 a cunoscut-o pe Niculina, care puțin mai târziu, dar în același an i-a devenit soție. La vârsta de 28 de ani a fost ordinat în slujba de diacon, doi ani mai târziu ca prezbiter, iar la vârsta de 33 de ani a fost ordinat în slujba de păstor în Biserica Penticostală Elim din Roquetas de Mar, pe care o păstorește din anul 2011.

Este absolvent a mai multor seminarii teologice absolvite în România, cât si în Spania, iar actualmente este membru al facultății de teologie Jesus is Lord International University din Statul Florida – SUA, în cadrul căreia și-a absolvit studiile universitare, iar prin intermediul acesteia a deschis un sediu al facultății și în cadrul Bisericii Elim unde este decan și profesor al acestei școli.

Din anul 2015 ocupă funcția de președinte al Comunității Regionale Penticostale din zona de Sud a Spaniei și secretar general al Comunității Penticostale Teritoriale din Spania.

Detalii Profil