Crăciunul

RUSALIILE

Înainte de înălțarea la cer, Isus le-a poruncit ucenicilor să nu se depărteze de Iresulaim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, adică pe Duhul Sfânt.
A mai precizat apoi că puterea Duhului Sfânt le era necesară pentru a fi martori ai Lui începând cu orașul Ierusalun și până la marginile pământului. În ziua Cincizecimii, promisiunea Mântuitorului s-a împlinit.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste cei 120 de ucenici, transformându-le viața, Ei au căpătat putere de sus, pentru a putea deveni mărturisitori eficienți ai lui Hristos.
Imediat după Cinicizecime, ei au început să lucreze prin puterea Duhului Sfânt, iar noi, Biserica, suntem un rezultat al slujirii lor, făcută cu pasiune și cu mari sacrificii.

Motive de rugăciune:

  • Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să umple și azi toți credincioșii din bisericile noastre și să îi conștientizese că puterea de sus le este dată nu pentru a imporesiona prin spiritualitate, ci, în primul rânf, pentru a fi martori ai lui Hristos în familie, în localitatea în care trăiesc și până la marginile pământului, la grupurile etnice care nu au auzit niciodată Evanghelia!

Proiectul România 100

Revărsarea Duhului Sfânt peste România

Evanghelizarea este posibilă și dă roade doar atunci când suntem călăuziți de puterea promisă Bisericii.

Trăim vremea din urmă, când Duhul Sfânt are scopuri mărețe în zidirea Împărăției.

Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ridice în biserică omanei plini de puterea Sa, cu înțelepciune de sus, gata de sacrificiue, înzestrați cu daruri, prin care să vină peste țara noastră o trezire spirituală care trezirile despre care citim în istoria bisericii.

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.