Ziua 14 – Poporul Munji din Afganistan

afghanistan, flag, national flag

Informații:

Grupul etnic Munji sunt musulmani ismaeliți care trăiesc în munții din Afganistan. Trăiesc neîntrerupt de secole în aceeași vale, și și-au păstrat propria limbă și identitate. Își câștigă existența din agricultură și creșterea animalelor. Deceniile de război i-au afectat foarte mult. Sărăcia și lipsa drumurilor îngreunează accesul la medicamente, educație și nutriție. Există o lipsă de speranță cu privire la viitor și teamă pentru prezent.

În timpul verii, își duc turmele pe pășunile din munții înalți, unde se bucură de un sezon cu mâncare din belșug și de frumusețea văilor ce se deschid în zare. Pe lângă sărbătorile islamice au și multe festivaluri locale, întinse de-a lungul anului, momente care îi aduc pe oameni împreună pentru a sărbători lucruri precum recolta de mazăre și noul an tradițional.

Nu există adunări ale credincioșilor Munji. Majoritatea oamenilor nu au acces la Scriptură în limba lor. Dar Dumnezeu nu a uitat de poporul Munji! Un bărbat din Munji a avut un vis în care l-a văzut pe Isus sus și înălțat, strălucind, ținând în mână o carte și controlând ploaia și furtunile. Acest vis l-a condus într-o lungă călătorie pentru a găsi „cartea lui Isus” și pentru a afla adevărul despre Isus. Rugați-vă ca și alții ca el să pornească în călătoria de a-L cunoaște pe Domnul Isus și cele mai frumoase binecuvântări ale Sale!

Motive de rugăciune:

  • Pentru nevoile zilnice ale poporului Munji, ieșirea din sărăcie și rezolvarea lipsei de acces la servicii medicale și educație de calitate.
  • Pentru eliberarea de patimi și pentru o speranță adevărată pentru viitorul lor.
  • Pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie citit și venerat în fiecare casă, iar vestea bună a Domnului Isus să le aducă viață și o nouă zi.