Vestirea Evangheliei în Macedonia

Vestirea Evangheliei în Macedonia

Nicușor și Debora sunt trimiși pe câmpul de misiune de Biserica Penticostală Speranța din Oradea și ca familie slujesc de patru ani în Macedonia. Nicușor provine din Prahova, din Biserica Emanuel din Ploiești. În timpul liceului a primit din partea Domnului pasiunea de a vesti Evanghelia celor pierduți. Debora a primit chemarea de a-și dedica viața în lucrarea misionară la vârsta de 16 ani. Sunt căsătoriți de cinci ani și au un băiețel, pe nume Levi.
Cei doi se implică cu precădere printre albanezii musulmani, Nicușor în lucrarea de evanghelizare pe care o desfășoară Biserica Evanghelică Agape din Skopje, iar Debora în cadrul unui program de after-school cu copiii. În continuare, ei prezintă activitățile în care s-au implicat în ultimul timp și prin care albanezii musulmani au avut oportunitatea a de auzi Vestea cea Bună.

Noi lucrăm ca misionari în comunitatea de albanezi musulmani din Macedonia și aici avem harul de a face evanghelizare prin evenimente special organizate, dar și evanghelizare de la om la om, atât în Skopje, cât și în Kumanovo.
Lucrăm într-o echipă formată din albanezi și americani la plantarea unei biserici albaneze în Skopje. Această biserică este în formare și lucrarea nu se face fără sacrificii. Făcând evanghelizare, noi invităm mulți oameni la biserică, însă numai cei cercetați de Duhul Sfânt răspund chemării. În acest sens, suntem bucuroși de răspunsul lui Emira, care vine aproape în fiecare duminică din afara capitalei cu autobuzul, mereu ascultă Cuvântul cu interes și pune întrebări. Credem că Dumnezeu lucrează în inima lui, mai mult decât putem noi vedea.
Copiii albanezi pot și ei să simtă dragostea lui Dumnezeu, la Școala Bucuriei, un program after-school pe care Debora îl desfășoară cu ei. Inimile lor sunt încă maleabile și sensibile pentru credință și pentru frumos, de aceea lucrăm cu ei și ne rugăm ca Dumnezeu să-i îndrepte spre El! În plus, prin intermediul acestui program after-school legăm relații și cu familiile lor și avem astfel ocazia să le vestim Evanghelia.
Săptămânal organizăm vizite în familii de albanezi pentru a ține cu ei diferite studii biblice. În ultimii 130 de ani, albanezii nu au avut parte de mărturie evanghelică și cei mai mulți dintre ei nu au Biblii. Albanezii din Macedonia reprezintă un grup etnic încă necâștigat, atât din cauza persecuțiilor intense care vin asupra celor care se convertesc, cât și din cauza conflictului care are loc în mod continuu între comunitatea macedoneană (de religie ortodoxă) și cea albaneză.

 

Familia lui R. este una dintre cele mai constante dintre familiile care participă la programele noastre. Această familie a fost de câteva ori cu noi la biserică și în Kosovo și în Albania. Vedem cum Dumnezeu lucrează în viețile lor, iar R. și fiica lui L-au primit pe Domnul Isus în inimile lor.
Constatăm că un aspect important al lucrării este împărtășirea Evangheliei într-un mod cât mai detaliat, pentru cei interesați. Convertirea musulmanilor este un proces de durată, dar treaba noastră este aceea de a-L vesti pe Domnul albanezilor, atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Dorim ca oamenii să experimenteze și ei puterea Evangheliei, de aceea îi încurajăm să-L caute pe Domnul și să cheme numele lui Isus peste fiecare aspect al vieții lor.
Când suntem vizitați de echipe de credincioși din România, desfășurăm și proiecte sociale în diferite școli sau diferite familii. Prin ajutorul practic oferit, de multe ori vedem că inimile oamenilor se deschid să asculte mesajul Evangheliei și văd astfel dragostea creștinilor față de ei.
Apoi, o altă latură a chemării noastre este aceea de a mobiliza la misiune, iar această lucrare o facem prin organizarea de conferințe pe această temă în Albania, dar și în România la diferite tabere și evenimente.

Nevoile sunt multe, lucrătorii puțini, iar resursele limitate.
Dorim să te îndemnăm ca, dacă simți chemarea Domnului de a fi parte la această lucrare, să ni te alături prin orice mod în care Dumnezeu îți vorbește:
dăruiește, roagă-te, vino!