Proiectul Arka e Jetes – Arca Vieții face primii pași

În septembrie 2020, la secțiunea de știri de pe siteul nostru (https://www.apme.ro/arka-e-jetes-arca-vietii/) făceam prezentarea unui proiect frumos creat pentru evanghelizarea copiilor din Kosovo și pentru educația muzicală a celor care nu au posibilități financiare.

După aproximativ jumătate de an, de birocrație și întârzieri datorate situației create de Covid-19, Proiectul Arka e Jetes – Arca Vieții face primii pași. Sâmbătă, 29 mai, a avut loc primul program de evanghelizare pentru copii. „Sâmbătă am avut un timp așa de binecuvântat. Mâine, 1 iunie, vom ieși din nou cu camioneta, de data aceasta în centrul Priștinei.” 

Domnul a dat harul unui început în forță, astfel după ziua binecuvântată de sâmbătă, echipa și-a continuat slujirea alături de voluntarii care li s-au alăturat.

„În data de 1 iunie, am fost binecuvântați să putem face diferite activități, pentru copii, în centrul Priștinei. În zilele 7-9 iunie, am avut programe de evanghelizare pentru copii în Kacanik și alte localități. Alături de noi au slujit un grup de 54 de americani, care au sosit în Kosovo pentru a sluji timp de 6 săptămâni. După acest timp de evanghelizare, azi 10 iunie, s-a  redeschis centrul House of Hope, din Kacanik.”

Acest proiect are nevoie în continuare de susținere în rugăciune. Noi vom continua cu asemenea activități de evanghelizare în cadrul proiectului, dar numai Domnul poate face ca sămânța aruncată de noi să prindă rădăcini în inimile copiilor și a celor care-i  însoțesc.

Mai jos vă las câteva motive de rugăciune

  • Pentru paza și protecția Domnului pe drum 
  • Înțelepciune și atenție la detalii în crearea programelor de evanghelizare 
  • Răbdare în munca cu echipa, voluntarii și copiii
  • Dumnezeu să dea timp favorabil
  • Înțelepciune și lumină pentru a răspândi Evanghelia pe înțelesul tuturor
  • Cei care aud Evanghelia să îl primească pe Isus în viața lor

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Monica M. – misionară în Kosovo